UNDE SUNT BURSELE OLIMPICILOR

NICI ÎN ANUL ȘCOLAR 2026-2027 OLIMPICII NU PRIMESC BURSE

09/2026 – MAGDA MUNTEAN

Imagine: UVT

Art. 113 alin. (1) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilea că atât profesorii cât și elevii, puteau primi stimulente pentru performanță și că valoarea acestora în bani se va aproba printr-o hotărâre a Guvernului. Reglementarea aplicabilă ulterior, prin HG nr. 1.616/2024, prevedea explicit stimulente pentru: elevul premiat, profesorul care l-a pregătit și unitatea de învățământ de proveniență. Astfel pentru elevii premianți s-au acordat diplomele de excelență I și II.

Bursa de excelență I, prevedea acordarea ei lunară pe durata întregului an școlar următor obținerii distincției și valoarea acesteia era de 100% din salariul minim brut pentru locul I, 75% din salariul minim brut pentru locul II, 50% pentru locul III și 25% pentru mențiune. Pentru elevii din ultimul an de liceu exista o regulă specială: primeau un singur premiu egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an școlar.

Bursa de excelență II era acordată elevilor care obțineau premiul I, II sau III la olimpiada națională iar valoarea ei era de 700 de lei pe lună. Pentru elevii clasei a XII-a, se transforma într-un premiu egal cu valoarea cumulată pe un an. Potrivit Ministerului Educației, în anul școlar 2023-2024, numărul beneficiarilor acestor burse a fost următorul: bursa de excelență olimpică I: 170 de beneficiari și bursa de excelență olimpică II: 2.750 de beneficiari.

În anul 2025, Guvernul Bolojan a decis să suspende acordarea acestor burse prin care se stimula de altfel performanța, motivând „contextul măsurilor de criză fiscal-bugetară” deși așa cum se vede numărul beneficiarilor era destul de restrâns și prin urmare bugetul de stat nu a crescut semnificativ prin economisirea acestor bani. Datele Ministerului arată că bursele de excelență olimpică reprezentau o parte foarte mică din numărul total de burse: aproximativ 0,22% dintre beneficiari în martie 2024. Cu toate acestea, ministrul Daniel David a afirmat că se prioritizează bursele sociale, argumentând că acestea contribuie la menținerea copiilor în școală și la prevenirea abandonului dar și că după reechilibrarea fiscal-bugetară, ar trebui readus „un procent rezonabil de burse pentru performanța olimpică”, ceea ce nu s-a întâmplat încă.

Imagine: Radio România Actualități

Prin urmare nici în anul școlar 2026-2027, olimpicii nu vor primi burse deși în august–septembrie 2026, Ministerul Educației a pus în consultare publică un proiect de modificare a HG 1.616/2024 și pe 10 septembrie a avut loc o dezbatere publică pe această temă. De asemenea, există un proiect nou PL-x 375/2026, care urmărește recunoașterea performanței de excelență și forme de sprijin pentru olimpicii internaționali și profesorii lor. A fost adoptat de Senat la 4 mai 2026, dar la Camera Deputaților este încă în procedură, la comisiile de specialitate. Guvernul a transmis un punct de vedere negativ în iulie 2026. Există și un proiect anterior care conținea explicit reintroducerea burselor de excelență olimpică I și II. Acesta a rămas însă blocat în Camera Deputaților; până la sfârșitul sesiunii din iunie 2026 fusese pus pe ordinea de zi de 33 de ori fără vot final. Se pare că educația nu este o prioritate pentru actualul Guvern.

Reacțiile privind suspendarea acordării acestor burse, au fost destul de numeroase în 2025 dar lipsesc în acest an. La dezbaterea privind metodologia de acordare a burselor, organizată de ministerul Educației și Cercetării pe 20 august 2025, un părinte a afirmat: „Din sursele mele, domnule secretar de stat, bursele de excelență olimpică reprezintă 800.000 lei pe an, în timp ce salariile celor 10.000 de bugetari care cumulează pensia cu salariul reprezintă 1 miliard lei pe an. Sunt de acord cu antevorbitorul, dar nu trebuie să aibă același cuantum ca bursa de merit, ci cuantumul pe care l-am avut înainte: 3.700 lei, 2.500, 1.850”, după cum se menționează pe edupedu.ro

Pentru Guvern, acordarea acestor burse nu reprezintă decât o cheltuială la care se poate renunța deși rezultatele acestor copii la olimpiadele internaționale aduc un plus de imagine României. Pentru părinți și elevii însă, această bursa de excelență nu este doar un premiu ci o formă de compensare și de sprijin pentru continuarea performanței. Pregătirea pentru olimpiade poate însemna ore suplimentare, deplasări, materiale și, uneori, pregătire privată.

Performanța olimpică este recunoscută în discursuri și prin premii punctuale, dar dispare tocmai mecanismul constant de susținere financiară. În fond, întrebarea nu este dacă elevii vulnerabili sau olimpicii merită sprijin, ci dacă un sistem educațional capabil să facă ambele lucruri — să reducă inegalitățile și, în același timp, să susțină excelența — nu ar trebui să găsească resurse pentru ambele obiective.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *