05/2026 DAN ALBEGRU

Patronii din Albă respectă în marea majoritate, legislația muncii: cel puțin aceasta este concluzia publică atunci când Inspectoratul Teritorial de Muncă a depistat pe parcursul anului 2025 doar 44 de societăți comerciale care foloseau muncă “la negru”. “Agenții economici au utilizat în activitatea desfășurată persoane fără forme legale (muncă nedeclarată), aceștia fiind sancționați contravențional conform legislației în vigoare”, ne-a transmis ITM Alba, prin inspectorul-șef Calman Gabor Szolt. Pentru aceeași perioada cercetată (anul 2025), controalele nu au depistat niciun lucrător din state UE care să nu aibă contracte individuale de muncă, dar au identificat în schimb, un agent economic local care folosea în muncă un cetățean non-UE (originar din India) fără relații contractuale. Calman Gabor Szolt ne-a mai transmis că “un număr de 111 accidente de muncă au fost înregistrate la ITM Albă în 2025”: după caz, accidentele se raportează de societatea comercială și se judecă in instanțe civile, cu participarea Parchetelor și a specialiștilor ITM.
