SULINA, SUB ASEDIUL DRONELOR

10/2026  DAN ALBEGRU

După ce o navă de la Sulina, care încărcase 4000 de tone de GNL la Midia pentru Galați, a fost ținta unui atac cu drone, întrebările fără răspuns continuă: cu atât mai mult cu cât o navă care transportă gaz lichefiat este ca o bombă plutitoare de mare putere. Potrivit cotidianului „Național”, un atac masiv de drone a fost semnalat în bazinul portului Sulina și în vecinătățile sale. „Dronele au lovit o navă, iar dimineață a fost lovită o altă navă. Noroc că nu era încărcată cu marfă, deși sunt marinari dispăruți. Am avut o navă dimineață cu 4.000 de tone de gaz natural lichefiat, dacă pica pe aceea o dronă, arunca în are toată Delta Dunării”, a declarat Angela Ivan, directorul general al Administrației Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ), citat de „Național”.  A două navă lovită se numește „Wine trader” și a fost complet imobilizată de atac: cinci dintre marinarii săi sunt spitalizați iar șapte au fost dați dispăruți. Incidentul survine la puțin timp după ce petrolierul Yara J, sub pavilionul Insulelor Comore, a anunțat că a fost lovit de drone la aproximativ opt mile marine est de Sulina. Se lucrează la identificarea originii dronelor: președintele Nicușor Dan susține că UAV-urile au fost lansate de ruși, în timp ce unii analiști independenți nu exclud implicarea Kievului. Donald Trump a  cerut deschis înlocuirea prin alegeri a președintelui ucrainean Volodimir Zelensky și a cerut vehement să nu mai fie bombardate rafinăriile Rusiei, invocând faptul că astfel se contribuie la o criză globală a Energiei. În plus, Acordul încheiat recent de Statele Unite și Rusia cu privire la livrarea unor cantități de motorină ar putea fi afectat de atacurile ucrainene. Decizia de ultimă oră a lui Zelensky de continuare a bombardamentelor a fost comentată de Donald Trump ca fiind „rușinoasă”.(FOTO BZI)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *