10/2026 – DAN ALBEGRU

Rusia a revenit cu un apel către diplomații și cetățenii străini aflați la Kiev, că să părăsească orașul fără întârziere. Potrivit msn.com, Ministerul de Externe de la Moscova a transmis că Ucraina „plătește prețul propriilor atacuri asupra zonelor de frontieră și a rafinăriilor de petrol” și că bombardarea capitalei ucrainene va continuă, sugerându-se că nici reprezentantele diplomatice nu vor fi în siguranță. Până în prezent, dronele ruseseti au lovit sediul Serviciului Secret Ucrainean SBU și Academia Națională a Științelor, ambele clădiri fiind situate la aproximativ 800 metri distanță de Ambasada României. Reamintim că în mai 2026, Federația Rusă ceruse statelor reprezentate la Kiev să își retragă staff-ul și anunțase oficial pregătirea unui „act de răzbunare”, după ce Ucraina a bombardat un dormitor școlar din Luhansk, ucigând 21 de elevi și rănind alți 100. Unele state (precum Italia, Spania sau Grecia) și-au închis din prudență reprezentanțele, iar altele (precum Germania sau Marea Britanie) operează în program redus. Din precizările MAE Român făcute pentru Societatea pentru Jurnalism „Apusenii”, am reținut că Guvernul nu va retrage personalul de la Misiune. Comentând noile amenințări ale Moscovei, U.S. Secretarul de Stat al Statelor Unite Marco Rubio, a declarat reporterilor la Joint Băse Andrews că „avem o prezență diplomatică acolo și vom decide dacă este sigur sau nu ca ei să rămână acolo”. Oficialul american a subliniat că mesajul recent rusesc repetă exact aceleași amenințări de luni de zile, iar evaluarea privind siguranța făcută de Washington a rămas neschimbată. „De luni de zile îi avertizează pe diplomați să plece și nu cred că surprinde pe cineva faptul că orașul Kievul este atacat”, a adăugat Rubio.

