08/2026 DAN ALBEGRU

Un grup de ciobani transilvăneni și nu numai, nemulțumiți să vadă cum sunt hărțuiți de un Sistem care nu „colaborează” bine cu crescătorii individuali de animale, au făcut senzație când au sosit la sediul Comisiei Europene din Bruxelles înfășurați în tohoarce de oaie și cu cușme pe cap. Ei au adus o scrisoare de protest , și s-au instalat pe treptele scării de acces cu un steag tricolor, în așteptarea persoanelor care vor prelua plângerile lor: “Stăm pe treptele Europei, Ne omoară animalele”, au declarat ei celor câțiva jurnaliști aflați la față locului: “Ne-am adus slănină, pită, brânză, și-o să stăm aici până ne rezolvăm problemele.
Datorită la Ursula (von der Leyen, n.n., președintele Comisiei Europene) ne omoară nouă porcii, oile și toată zootehnia în România e la pământ. Dreptate, fraților!”, au mai spus mocanii. Un moment inedit s-a consumat atunci când unul dintre agenții de pază de la instituția UE, le-a atras atenția că nu pot “flutura” steaguri pe scări, și că trebuie să coboare câțiva metri spre ieșire pentru aceasta: “Stai aici cu mine la cojoc, atunci (…)” a spus mucalit unul dintre ciobani, amuzat că Uniunea Europeană are “rezolvări” atât de rapide pentru fluturarea unui steag național, dar nu are rezolvări pentru creșterea oilor dintr-un stat membru.



