CRUCEA ROȘIE ȘI PARTENERIATELE CU PRIMĂRIILE

09/2026 – REDACȚIA

Imagine: Revista Urbea Mea

Înființată la 4 iulie 1876, Filiala Alba a Crucii Roșii Române a acționat de-a lungul timpului ca un pilon de sprijin umanitar adaptându-și misiunea la fiecare context istoric, de la războaie până la situațiile prezente. După ce în perioada comunistă și-a pierdut autonomia, odată cu schimbarea de regim din 1989, filiala și-a redobândit statutul de organizație autonomă. Structura s-a profesionalizat rapid, devenind una dintre cele mai active din regiune în gestionarea dezastrelor naturale (precum inundațiile repetate din Munții Apuseni) și în combaterea sărăciei.

Sigur că multe din activitățile desfășurate se realizează cu voluntari dar este nevoie de fonduri consistente pentru logistică, întreținere clădiri, ambulanțe etc. Parte din fonduri provine din surse proprii: taxele percepute pentru cursurile de prim ajutor de la companiile obligate să-și instruiască angajații, școli sau persoane fizice și venituri generate din transportul asistat sau neasistat de pacienți și asigurarea asistenței medicale la evenimente publice sau private. O altă parte vine de la parteneriate majore încheiate cu firme locale sau naționale pe diverse programe ca instruirea a 12.000 de liceeni din județ, de exemplu. Cum este partener auxiliar al statului în caz de dezastre, filiala accesează și resurse bugetare locale: finanțări nerambursabile oferite din bugetul local al Municipiului Alba Iulia sau al Consiliului Județean Alba pentru susținerea programelor sociale sau a cantinelor de ajutor, finanțarea pentru granturi și proiecte de utilitate publică, cum este de exemplu rețeaua regională de defibrilatoare automate montate în Sebeș și Cugir. Finanțările din bugetele locale variază de la 125.000 – 150.000 în cazul Municipiului Alba Iulia și până la 15.000 de lei Primăria din Vințul de Jos în funcție de bugete. Există și primării care contribuie logistic sau cu proiecte specifice precum în cazul inundațiilor din Aiud când primăria a colaborat direct cu filiala pentru a asigura spații de cazare și distribuirea ajutoarelor.

În ultimul an, Crucea Roșie Filiala Alba a desfășurat o activitate intensă în județ, marcată de extinderea rețelelor de salvare a vieților, cursuri masive de prim ajutor și o prezență constantă în sprijinul comunității. Extinderea rețelei de defibrilatoare finanțate printr-o inițiativă ecologică inedită, campania de reciclare „Roboțelul Binelui”, continuarea unui proiect de o anvergură unică în România, menit să instruiască gratuit în acordarea primului ajutor peste 12.000 de elevi (practic toți liceenii din județul Alba), asistența medicală și intervențiile de urgență la evenimentele majore sunt cele mai importante activitățile desfășurate de filiala Alba a Crucii Roșii dar, deși cheltuielile sunt pe măsură, nu vor pretinde sume mai mari de bani bugetelor locale ne-a declarat directorul filialei Adrian Ionel Dușa. „Trebuie să ținem cont de inflația tot mai mare și de bugetele tot mai mici” a continuat el.

2 comentarii

  1. Crucea Rosie era in razboium de la 1877, am poze cu oameni care erau cu infirmieri Crucea rosie. Era regala adica primea bani direct de la regele Mihai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *