PROTESTE ÎN POLONIA

10/2026 – MAGDA MUNTEAN

Imagine: Veridica.ro

Protestele au luat amploare în Polonia după ce președintele Curții Constituționale a fost suspendat de actualul guvern condus de Donald Tusk care-și motivează decizia declarând că vrea să refacă independența justiției după guvernarea dezastruoasă a Partidului PiS.

Președintele Curții Constituționale, Bogdan Święczkowski, a fost suspendat din funcție de o judecătoare numită de actuala majoritate guvernamentală. Această acțiune a revoltat susținătorii partidului PiS care au ieșit în stradă și s-au adunat în fața Tribunalului Constituțional pentru a protesta. Forțele de ordine au intervenit pentru a proteja instituția. Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, care zbura spre Senegal , a declarat că și-a anulat zborul din cauza situației. „Într-un moment ca acesta, președintele trebuie să fie în Polonia. Îmi scurtez zborul spre Senegal. Mă întorc”, a scris el pe X. Președintele, susține poziția conservatorilor și contestă schimbările făcute de guvern în sistemul judiciar.

Bogdan Święczkowski, președintele Tribunalului Constituțional a fost numit în funcție în timpul guvernării PiS (Lege și Justiție) care a condus țara între 2015-2023. Acțiunile partidului național-conservator au determinat UE să impună amenzi Poloniei. Guvernul lui Donald Tusk, a venit la putere în 2023 și de atunci încearcă să restabilească independența justiției dar acțiunile lor sunt blocate de actualul președinte, menționează AFP. De-a lungul timpului, Curtea a decis frecvent în favoarea legislației poloneze în detrimentul legislației UE, iar Uniunea Europeană a acuzat cea mai înaltă instanță a Poloniei că este prea apropiată de puterea politică naționalistă a vremii.

Sâmbătă, 31 octombrie, cu puțin înainte de ora 1 dimineața, Nawrocki a apărut în fața tribunalului și a trecut prin cordonul polițienesc , o înregistrare video arătându-l pe președinte luptându-se cu forțele de ordine și cu alți judecători pentru a-i forța intrarea în clădire. Până la ora 4 dimineața, ora locală, președintele era încă în interiorul clădirii, menționează The Guardian. La ora cinci președintele a făcut o declarație prin care critică „o încălcare a ordinii constituționale a Poloniei”, spunând că „un organ constituțional a fost confiscat cu forța”. El a cerut forțelor de securitate să părăsească incinta. Chiar și cei care sunt împotriva partidului PiS, afirmă că măsura guvernului este ilegală. Marcin Matczak, un expert juridic proeminent și critic deschis al PiS, a declarat că „nu crede că va ajunge vreodată să-l apere” pe Święczkowski, dar consideră că temeiul juridic pentru suspendarea sa este „inexistent”. Pe de altă parte, ministrul justiției Waldemar Żurek, a cerut ca lui Święczkowski și adjunctului său Sochański, să li se retragă imunitatea legală pentru a fi urmăriți penal pentru obstrucționarea activității instanței, menționează aceeași sursă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *