ATACUL ELEVULUI DIN BISTRIȚA

10/2026 – MAGDA MUNTEAN

Imagine: Libertatea

Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, a deschis dosar penal sub încadrarea de tentativă de omor calificat, elevului de 13 ani care ieri, 19 octombrie a intrat într-o sală de curs cu un cuțit în mână, atacând o profesoară și un elev ce a intervenit în apărarea acesteia alături de alți copii. Profesoara de matematică, în vârstă de 28 de ani a fost transportată de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița și a fost introdusă direct în sala de operații pentru intervenții chirurgicale complexe. Elevul rănit a primit îngrijiri medicale și se află în afara oricărui pericol.

În urma atacului, elevul care a inițiat atacul, a fost transferat într-o secție de psihiatrie infantilă pentru expertiză psihiatrică și evaluare psihologică de specialitate și orele au fost suspendate.

Din informațiile apărute pe rețelele sociale, reiese că atacatorul își plănuise atacul de 8 luni și ura sa era îndreptată împotriva a patru colegi (Edu, Luca, Marco și Andreea), nu doar a celui din clasa a VI-a.

Cazul este unul extrem de grav dar înainte de a pune etichete de „extremist de dreapta”, ură rasială(pentru că unul dintre copiii amenințați era de etnie romă), radicalism, ar trebui să analizăm motivele care au dus la acest gen de acțiune și să privim în profunzime, deficiențele societății în care trăim, societate creată tot de noi. Acest caz nu este altceva decât o radiografie a problemelor structurale din actualitatea românească evidențiind vulnerabilități profunde în familie, școală, sistem de securitate, suport psihologic și spațiul digital.

Una dintre problemele principale și grave este ușurința cu care pot fi influențați copiii de algoritmul rețelelor sociale care le livrează conținut violent, faimos pentru efectul de „burlan al urii” (rabbit hole). Persoanele vulnerabile sau izolate care primesc acest gen de informații, tind să-și caute validarea sau răzbunarea inspirându-se din atacuri celebre sau din scenarii extremiste din străinătate, încercând să atragă atenția sau să obțină notorietate prin gesturi extreme. Însă aici, ar trebui să intervină familia și școala care ar putea să identifice la timp semnele de izolare, schimbarea de comportament, relațiile cu ceilalți colegi. Băiatul a transmis pe rețelele sociale mesaje de avertizare a ceea ce urma să facă ,care din păcate au fost ignorate sau netratate cu seriozitate de către colegi, părinți sau profesori. Și există o întrebare importantă la care trebuie să se găsească un răspuns: cum a ajuns un copil exemplar, liniștit și cu note foarte bune, după cum afirmă directoarea școlii, să comită astfel de fapte? În acest caz, ipoteza bullying-ului trebuie analizată atent pentru că abuzul emoțional sau fizic repetat, netratat de adulți, poate degrada sănătatea mintală a unui copil până când acesta răspunde printr-o violență disproporționată ca acesta sau poate conduce la stări de depresie cu final nefericit. Nu cred că se acordă destulă importanță acestui aspect deși au fost destule cazuri de sinucidere în rândul adolescenților exact din acest motiv. Deși există comisii anti-bullying în școli, cazurile concrete arată că de multe ori intervenția rămâne una pur formală sau administrativă, fără impact real în protejarea victimelor. Aici aș adăuga atenția care ar trebui să se acorde copiilor veniți din alte țări cu mentalități și comportamente diferite (indiferent la ce vârstă) care ar putea fi ajutați să se integreze, nu doar de familie ci și de școală pentru că este locul în care acesta își dorește să fie acceptat. Dirigintele și psihologul școlii au un rol important în aceste cazuri prin discuțiile în clasă despre acceptarea noului venit chiar dacă diferențele culturale sunt la început evidente. Cunosc situație concretă de copil venit din altă țară în clasa a IX-a care nici după patru ani de liceu nu se simte integrat. Dar aici descoperim o altă gravă problemă și anume lipsa psihologilor în școli: în România, un consilier sau psiholog școlar are în grijă sute sau chiar mii de elevi, fiind imposibilă identificarea și monitorizarea tulburărilor de comportament sau ale celor de personalitate la copii. În plus există tendința, în societatea românească de a evita să se apeleze la un psihiatru sau un psiholog de la primele semne de deviere comportamentală din teama de a nu stigmatiza copilul și familia.

Un alt aspect este securitatea precară în unitățile de învățământ. Cazul a expus ușurința cu care un elev a putut introduce arme albe și accesorii de camuflaj (cagulă, cască) în interiorul unei instituții de învățământ. Paza școlară este de multe ori una formală, nepregătită pentru scenarii de atac violent sau criză extremă.

Toate cele relatate mai sus sunt importante însă, poate și mai important este statutul profesorilor în societatea românească și chiar în lume, am putea spune. Tratamentul aplicat acestora este marcat de un dublu standard: pe de o parte, societatea are așteptări uriașe de la ei (să fie educatori, psihologi, mentori și paznici), iar pe de altă parte, le oferă un statut social fragil, recunoaștere scăzută și o presiune psihologică în creștere. În ultimele decenii statutul de profesor a suferit o degradare marcantă, școala fiind privită acum ca un prestator de servicii iar profesorul doar un angajat de la care copiii și părinții pretind note mari fără a se lua în considerație efortul și disciplina necesare. Adesea, aceștia sunt jigniți și supuși unor hărțuiri verbale pe grupuri de mesagerie, contestări agresive ale notelor și chiar agresiuni fizice. În fața acestor abuzuri sau acte de violență, profesorii se simt neprotejați de lege și de conducerea inspectoratelor mai ales că regulamentele școlare le limitează pârghiile de sancționare a elevilor indisciplinați, lăsându-i vulnerabili în sala de clasă. În plus, mulți părinți, fiind suprasolicitați de muncă sau depășiți de provocările erei digitale, plasează întreaga responsabilitate a educației celor 7 ani de acasă, a gestionării emoțiilor și a comportamentului minorilor exclusiv pe umerii școlii. Având în vedere toate aceste aspecte nu ar trebui să ne mire faptul că tinerii bine pregătiți nu sunt atrași de o carieră în învățământ.

Doar când se întâmplă astfel de cazuri, guvernanții noștri își amintesc că mai există niște propuneri legislative, precum cea referitoare restricționarea sau reglementarea accesul minorilor sub 14 ani pe platforme precum TikTok, pentru a preveni radicalizarea și expunerea la algoritmi violenți, pe care le scot din sertarele în care au fost aruncate și le propun pentru dezbatere. Însă timpul trece, se va așterne uitarea și pe acest act de agresiune și legea se va întoarce în același sertar pentru că în realitate, după cum se vede, pe nimeni nu interesează vulnerabilitatea profesorilor, degradarea societății sau problemele din educație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *