08/ 2026 TRAIAN HORIA
Reporter: Eram acolo. A venit o mașină în viteză și a lovit rău un câine de-al comunei, umbla liber pe stradă. A ieșit unul din cârciuma de peste drum, și-i zice șoferului „Bă, nu lăsa câinele acolo că moare, mută-l din loc, nu știi atâta lucru?”. L-au luat și l-au târât doi metri mai încolo și a înviat animalul, noi toți îl credeam mort. Adică, ăștia la țară știu de multe generații că un câine lovit nu-și pierde viața din el dacă-l pui pe alt teren.
Dan Puric: O remarcă incredibilă. Ăla care a mutat câinele e poporul român și ăia care au masacrat câinii la orașe, sunt populația aberantă, cu primarii care au primit milioane de euro…
Știți cum e, întotdeauna raportul țăranului român cu animalul a fost unul fantastic, cu văcuța, cu calul, cu câinele, uitați-vă și la „Miorița”. Nu vă dați seama că avem oameni și generații cu probleme patologice, unul- nu mai dau nume- cu funcție mare, a zis că trebuie să scoatem „Miorița”, domnule, altul a zis că ciobanul ăla trebuia să aibă mentalitate de cowboy, trebuia să-l împuște. Ăștia sunt mutanți, sunt doar vorbitori de limba română.
Reporter: Voci subțiri…
Dan Puric: Dvs ați dat un exemplu cutremurător, acolo era omenie. Omenia este anticamera creștinismului, au învățat deprinderile astea din neam în neam. Cum zice părintele Stăniloae (Dumitru, teolog ortodox, n.n.) că neamul este atunci când copilul privește în ochii tatălui și vede strămoșii, și tatăl privește în ochii copilului și vede generațiile viitoare. Acum vede tableta, că e totul pe on-line.
Noi nu trebuie să facem niciun compromis cu ăștia care ne vând țara. La ăștia trebuie să fie o atitudine chiar de rezistență pasivă. Poporul român întotdeauna a fost un popor cuminte, un popor ascultător, dar n-a fost un popor laș. A avut o înțelepciune. Vă dau acum un cadru, l-am văzut filmat: un documentar cu armata japoneză în a doilea război mondial, care executa chinezi, atrocități. Și la un moment dat, pelicula merge pe ochii altor prizonieri. Erau liniștiți. Popor vechi. Știau că acolo nu se va opri.
Așa e și cu ciobanul mioritic la noi, el avea seninătate dacică. Ăștia vor trece. Sigur că vor face, cum să spun eu, victime. Și ideologia asta care vine peste noi. Dumneavoastră vă puteți imagina că la Ateneul Român s-a deschis anul universitar la UNATC (Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, n.n.) și reprezentanții statului român au spus că punctele cardinale în cultura română sunt teoria transgender, lesbianismul și alte forme? Păi, domnule, nici nu le dau numele, Dumnezeu să-i odihnească, că încă sunt vii! Astea sunt punctele cardinale pentru Cultură? Vă dați seama?
Reporter: Industria de robotică?
Dan Puric: Nu, roboții nu fac lucruri anapoda, că ies din circuit. Nu, aici sunt lucruri satanice, făcute împotriva naturii, a normalității, este un atac la matca sufletească a unui popor și aici nu faci niciun compromis, îi dai replica.
Adică, tu faci o legislație împotriva codului genetic al acestui neam, domnule? Adică, pe mine nu mă interesează să fiu în armonie sau nu, cu ăștia care mă-nconjoară. Cum să zic, pe mine mă interesează să răspund instinctelor neamului meu, și vremurile, și orizonturile de așteptare. Eu trebuie să fiu mai departe cu ăla care a luat câinele din marginea drumului, acolo este congeneritatea unui neam, într-o constantă a lui, de omenie și de frumos. Și de-acolo refaci și o Europă, și o lume.
Reporter: Constantin Noica povestea cum a întâlnit el un țăran care lucra acolo, la mănăstire, și l-a întrebat ce face. „Scriu”, zice Noica. „Păi, și-acum trei luni scriați„, i s-a spus. „Nu terminasem de scris”, a explicat Noica, iar țăranul s-a uitat la el cam nedumerit și i-a spus „Aveți grijă să și terminați, că toate au un sfârșit„. Probabil, omul acela putea fi un bun prim-ministru al României.
Dan Puric: Da, just. M-am întâlnit cu un pădurar care mi-a zis „Domnule, știți cum trebuie să fie președintele României?”. Zic „Cum? Să aibă studii, să aibă…”. „Nu”, zice, „președintele României trebuie să creadă în Dumnezeu și să iubească poporul român”. Să creadă în Dumnezeu și să iubească… Ce simplu! Ăștia nu cred în Dumnezeu, ei cred în legislația venită de dincolo, și nici nu iubesc poporul român. Nu-l iubesc. Ca să cunoști un lucru, trebuie să-l iubești. Iubirea este o formă a cunoașterii.
Reporter: Eminescu a vorbit de cei care sunt azi. I-a descris fidel.
Dan Puric: Eminescu? În toată jurnalistica lui a avut o premoniție fantastică. Mă bucur că în final, mi-ați dat niște exemple pe care orice om care le-ascultă își dă seama de un detaliu… Să nu mai lase câinii pe marginea drumului. Să nu mai lase poporul român pe marginea drumului. Ăștia l-au mutat pe marginea drumului.
Reporter: Spuneți-ne de generația de actori pe care cu toții o regretăm. Și în urma lor nu mai vine nimeni.
Dan Puric: Nu vine, nu vine… E cumplit ce-ați spus, n-am cum să vă contrazic pentru că îndur lucrul ăsta și mi-e milă. Mi-e milă pentru că niciodată nu a fost un scurtcircuit în istoria teatrului românesc ca acum. Nu un scurtcircuit, o cădere în neant. Și, în plus, săracii de ei, sunt îndemnați, ați văzut, dacă li s-a dat de pe scena Ateneului ordin de promiscuitate morală și artistică, nu s-a ridicat niciunul…
Eu am ieșit la pensie de silă, acum un an. Nu s-a ridicat niciun distins coleg artist să spună „Domnule, cum vă permiteți așa ceva? Jigniți o Cultură întreagă”. Când a fost asta? Acum, la deschiderea anului universitar UNATC, la Ateneul Român. Să vedeți discurs! Stau să mă gândesc: dacă Eminescu ar fi fost acum, dar nu numai Eminescu, dar și actorii de generație- care săracii, s-au dus!- care ar fi fost reacția lor?
Aici trebuie să fie un paznic al spiritualității, nu intră orice și oricum: și vedeți că intră prin drepturile omului- al libertății de expresie. Da, dar libertatea are o limită, de unde începe responsabilitatea. Care sunt consecințele unei asemenea culturi asupra unui popor? Care sunt consecințele dacă ei, în plină pandemie, se ocupau să impună educația sexuală de pe primele bănci, cu un soi de viclenie, o parșivenie îngrozitoare: au zis că este educație sanitară. Categoric că trebuie o educație sexuală. Da, dar de la ce vârstă?
Reporter: Abuzul prin libertate de expresie, care duce libertatea la fier vechi?
Dan Puric: Libertatea esențială se devalorizează prin libertinaje. Iar libertinajul are în spate iresponsabilitatea. Mie mi-a zis profesorul Ceaușu, căruia i-am dedicat cartea „Omul liber”, cică „Dane, acum câțiva ani a venit la Institut un profesor american- și aici, Doamne ferește!, nu mă refer la tot poporul american, că și-acolo, vedeți, se luptă între ei- și i-a dat o „pastilă” unei fete care și-a făcut nevoile pe scenă, și-a zis „This is the future” („Acesta este viitorul”- lb. engl. orig.), „This is post-drama”, „You have to follow this way” („Trebuie să urmați acest exemplu”- lb. engl. orig.).” Niciun student nu i-a zis „Domn’le, dumneata ești bolnav mintal, așa ceva nu se poate întâmpla pe scenă”. Ba nu, se poate întâmpla: „Tu ești comunist, ești omul rușilor, ești retardat, ești nu-mai-știu-cum, noi trebuie să fim liberi”.
Reporter: Liberté, Egalité, Libertinajé…
Dan Puric: Mi-a zis mie unul cu care m-am întâlnit în stație la Baia Mare, m-a luat în franceză, era belgian, profesor de Psihologie, aduseseră niște studente la mine la conferință, zice „N-am înțeles nimic, dar din gesturi semănați cu un mare mim român”. Tot de mine vorbea (râde). Apoi, tot el îmi zice „Eu am fost catolic. Și catolicii-mi ziceau „Nu fă aia, nu fă aia, nu fă aia”. Și m-am eliberat în America”. Zic „Cine v-a eliberat, domn’ profesor, în America?” și zice „Krishnamurti (filosof și orator indian, n.n.). Mi-a zis că nu există trecut”. I-am zis: „Atunci, iertați-mă, să înțeleg că n-ați avut mamă? Până la ce stație mergeți?”. Îmi zice: „Pân’ la Brașov.” I-am spus „Pân’ la Brașov te fac ortodox!”.
Reporter: A fătat Universul o gaură neagră.
Dan Puric: Cum nu există trecut, mă (râde)? Zice Dante (Alighieri, filosof și poet italian- n.n.) „Cea mai mare suferință ți-e dată de amintiri”. Din ce s-a născut doina asta, domnule, dacă nu dintr-un trecut de suferință? Doina este suferință, peste suferință, peste suferință, fără pauză.
Cum nu există, mă, trecut? Cică l-a eliberat Krishnamurti. Spuneți-i dvs unui moș din sat că n-a avut părinți: se uită ăla la tine, nici nu-ți dă replică. Noi suntem vechi, domnul Traian, foarte vechi: nu prea avem dreptul să dăm din glezne la găinarii ăștia care vin să modifice astea…
Reporter: Da. Și cunoașterea înseamnă de obicei tristețe.
Dan Puric: O știți pe-aia a lu’ Camil Petrescu „câtă luciditate, atâta dramă”? Ăștia cu cultura lor de Facebook, săracii, au devenit „asociabili”. De la distanțarea asta prelungită, că ei îi zic „distanțare socială”, vor deveni din „asociabili” niște „nesociabili”, și din adunătura asta se va face o epocă de mare însingurare. Va fi un ocean de singurătate umană dacă omul nu-și păstrează în momentele astea Credința firească: doar n-a zis nimeni să te duci acum să faci vreo 5400 de mătănii ca să zici că ești sfânt. Nu. Spun de Credința aia firească.